joi, 4 martie 2010

Cei 3 muschetari +1


Adevaratii stalpi in copilaria mea au fost 4 muschetari de seama. Ca nu cumva sa existe animozitati intre Cookie si restul bandei m-am decis (la cererea cuiva) sa scriu mai multe detalii despre Cristinel, Mitch si Beny-Beny, Daca stiam ca cineva imi va cere si povestea lor, puteam sa fac o cura de lecitina timp de o luna de zile pentru a putea reda cu acuratete cele mai vitale semnificatii ce au stat la baza achizitionarii lor.
Cristinel: un clovn ce-si arata pe mutrisoara dulce atat fericirea cat si suspinele mi-a fost promis ca fiind ultima jucarie la care mai puteam aspira. A fost cumparat dintr-o librarie (de fapt toate jucariile era cumparate din librarii) si dupa ce mi-a fost pus in brate mama mi-a spus ca prea curand nu o sa mai vad alta papusa. Deja aveam prea multe!
Cristinel a fost cel mai inalt, purta un costumas maro peticit pe ici pe colo cu bucati de material portocaliu in forma de romb, pe cap purta o sepcuta portocalie iar sub sepcuta se buluceau pe frunte rotogoale din perisorul lui negru ca abanosul. Fata era rotunjoara , obrajii erau imbobociti ce abia ascundeau un nas mare rotund si rosu iar elementul decorativ consta intr-o lacrima rosie postata tantosa pe unul din obraji.
Mitch - o pantera primita in dar de Craciun. Tin minte ca in momentul in care am primit-o la TV se difuza un episod din serialul Dallas. Cum eram topita dupa Mitch, prietenul lui Lucy m-am decis sa-i acord onoarea si sa-l botez bagandu-i varful coditei in oala de pe aragaz, ce-si fierbea apa pentru o mamaliguta traditionala.
Beny-Beny - are o poveste mai ampla. A fost un partener de suferinta pentru mine. Era prezent de fiecare data cand infruntam o programare la dentist. Si erau multe programari (cam pentru 6 ani)! Sa ma ierte domnul Beny-Beny dar nu era un iepuras tocmai dragalas. Detalii prea multe despre el nu-mi aduc aminte. Era mic, cu obrajii bucalati si stiu ca limba ii era rosie. Urechile erau imense ca la orice iepure si de fiecare data cand eram pe scaunul de tortura el sedea frumos in geanta mamei. Cum ieseam din sala abia asteptam sa-l iau in brate.
Aceste 4 papusi mi-au facut fiecare noapte mai placuta deoarece imi era tare frica sa dorm singura. In momentul in care au devenit 4 deja era o mare problema sa-i tin pe toti in pat. Sa-i iau pe rand nu se putea. Eu ii vroiam pe toti. Asa ca am pus langa pat scaunul pe care imi toceam popoul pentru invatatura si i-am culcusit pe toti 3. Da...cifra 3. Ati citit bine! Cookie dormea cu mine pe aceeasi perna. Avea un loc special. Si acum cand ma uit la el are nasul decolorat de la atata pupat. De unde numele de Cookie? Pai asta scria pe capsorul lui de la mama fabrica. Avea un nume deja predestinat nu trebuia sa ma gandesc eu prea mult la cum sa-i spun.

luni, 1 martie 2010

1 Martie

Astazi este o zi speciala. Incepe Luna Martisorului. Luna primelor flori de primavara!
M-am gandit sa postez cateva poze cu martisorul primit de la Greierasul meu si 2-3 poze cu Martisoarele pe care le-am achizitonat spre a fi daruite sau spre a fi pastrate in recuzita proprie!:)